Psalm 139,16: Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.  

În data de 31 octombrie 2011 s-a născut un copil cu totul deosebit. Ziarul „Spiegel online” relatează în ediția cu aceiași dată că a fost atins pragul populației de 7 miliarde. În mod simbolic a fost salutată în Filipine fetița care a rotunjit numărul locuitorilor Terei la această cifră impresionantă. Cu două minute înainte de miezul nopții micuța Danica May Camacho avertizează cu plânsul ei strident că s-a întâmplat ceva cu totul deosebit. În sala de protocol al spitalului, un reprezentant ONU era pregătit cu un tort ca să aniverseze evenimentul.

În mod normal ne bucurăm pentru fiecare  nou cetățean al lumii și cu siguranță că cea care s-a bucurat cel mai mult a fost mama micuței Danica. E greu de stabilit la nivel mondial cine e cetățeanul lumii cu cifra de 7 miliarde. Prilejul însă a îndemnat la reflectare, pe părinții copilului și pe mulți alții. Ce se va întâmpla cu copilul nostru? V-a supraviețui sau va rămâne deosebită doar din perspectiva statisticii? În Filipine rata mortalității noilor născuți e de 21 copii la 1000 de locuitori (în comparație cu Germania unde cirfra e 4). Dacă Danica va supraviețui, va avea o viață împlinită? Sau, din pricina sărăciei, va fi doar un copil pentru care părinții se luptă să supraviețuiască? Probabil că azi după mai bine de trei ani nu mai știm nimic de această fetiță. Senzaționalul nu era în cele din urmă fetița, ci cifra de 7 miliarde. Câți copii nu mor zilnic fără ca să stârnească îngrijorarea întregii lumi. Continuăm să investim resursele lumii în diferite obiective rămânând indiferenți la cifrele alarmante cu privire la copiii care mor din lipsa de hrană. Cui îi pasă de un copil care se naște doar să îngroașe rândurile?

La Dumnezeu oamenii, chiar și cei de curând născuț, nu sunt doar cifre într-o statistică. Tatăl îi știe pe toți pe nume, iar Isus a murit pe cruce pentru a răscumpăra pe fiecare. Ba mai mult. Dumnezeu ne cunoaște înainte ca să vedem lumina zilei. Pentru El sunt foarte importanți și copii încă nenăscuți care sunt azvârliți, prin avort, în groapa morții. Pentru El fiecare e important. El ne știe chiar înainte ca să existăm. Nespus de iubit și prețuit este fiecare, pentru că El ne-a creat, cu scopul ca ori care dintre noi să ducă o viață spre slava lui Dumnezeu. Fiecare este o perlă în ochii lui Dumnezeu. Ce trist însă că în realitatea obișnuită a vieții majoritatea se nasc și mori ca anonimi.

Pe noul pământ vom întâlni mulți care au fost nebăgați în seamă pe acest pământ, care au trăit fără ca să aibă o perspectivă. Poate că în gloata aceasta se află și micuța Danica. În împărăția lui Dumnezeu va dispărea anonimatul și fiecare va străluci ca o stea în gloata celor răscumpărați de Isus Hristos pe cruce. Ce minunat e Dumnezeul care ne știe mai înainte să fim și ne-a iubit cu mult timp înainte ca să putem deschide ochii.

Otto Stanoiu

Ce-nseamnă „acasă”? Unde este pentru tine „acasă”? Majoritatea paginilor de internet au un buton „acasă”. Din păcate însă, apăsând pe acel buton ajungi la pagina de start, care, de obicei prezintă informații mai mult sau mai puțin interesante despre autorul sau proprietarul paginii respective.
Scriind la pagina de față, mă tot gândeam: cel ce va vizita pagina bisericii noastre, va avea nevoie de „acasă”?
Neputându-mi răspunde singur la această întrebare, mi-am zis că e mai bine să răspunzi tu, stimate vizitator acestei întrebări: ai nevoie de „acasă”? Ce-nseamnă pentru tine acest cuvânt? Este un simplu buton care te duce spre pagina de start?

Nu, „acasă” nu e doar atât! E mirosul gutuii aurii, culese toamna târziu, ce străjuiește asupra copilăriei, de sus, de pe dulapul de stejar ce scârțâie de câte ori bunica scoate câte o bucată de plăcintă. E vatra în care troznesc vreascuri uscate aduse din gerul cumplit de afară spre bucuria mucoșilor ce așteaptă laptele din ceaun. E ulița prăfuită, plină de țânci peltici ronțăind cu nesaț câte un știulete de porumb fiert sau copt pe jarul născător de umbre ciudate, magice. E bucuria iernii, când pe obraji îți înfloreau trandafiri și prin nări te gâdila mirosul de dovleac din cuptorul sub care ardeau știuleții de porumb rămași de astă-toamnă.
Pentru mine, dragul meu cititor, „acasă” este locul unde-mi amintesc cu drag de toate astea, e acolo unde sunt în siguranță, unde nimeni și nimic nu mă mai poate răni sau amenința, unde ura și invidia au luat-o la sănătoasa, ferindu-se din calea dragostei și armoniei… Unde seara, Tata mă ia lângă El și-mi explică pe-ndelete cum și de ce a creat universul, unde, cu ochii mari și gura căscată, ca un copil în fața unui vis împlinit voi asculta povestea dragostei Lui și voi fi părtaș la marea Lui bucurie de a-i avea prin preajmă pe cei ce-L iubesc.
ACOLO este ACASĂ!

Dar pân-atunci, „acasă” e aici. Pe adventist.at ești acasă. Cu adevărat acasă… Ești între prieteni, frați și ești înconjurat de atmosfera caldă și prietenoasă care te face să te simți bine.Aici, cei ai casei și-au propus să plângă cu cei ce plâng, să se bucure cu cei ce se bucură.

Aici nu ești singur. Aici ești acasă. Aici mergi spre CASĂ. Bine-ai venit acasă. Rămâi acasă.

Marius Sorin Kantor

Se înserează peste colinele Betleemului când clopotele mieilor ce zburdă pe pajiștile scăldate în lumina amurgului veșted se întrec în veselul lor clinchet. Pacea coboară peste fire, trei drumeți se grăbesc în neostenita lor călătorie pentru a aduce ofranda lor Regelui universului. Câțiva păstori îngână un cântec de dor cu gândul la ce le este drag, privind cerul nesfârșit și plin de pace. Pacea nu era întâmplătoare în seara aceea. Era voită, era trimisă de Ceruri, chiar o poruncă: „Slavă lui Dumnezeu în cerurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui”

Copiii bisericii adventiste de ziua a șaptea s-au mutat pentru câteva clipe în Betleeem. S-au amestecat printre păstori, miei, oi, îngeri și magi, devenind parte a vremii și locului. Să ne cufundăm împreună în bucuria copiilor, să ne lăsăm alintați de pacea care se strecoară peste sufletele acestor mielușei nevinovați care au venit alături de magi și păstori la iesle.
Nu orice iesle.
Ci leagănul Păcii.
O iesle plină.
„La ieslea de Lumină plină”
Galeria foto aici: „la ieslea de lumină plina…”

„Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintai si Cel de pe urma, Inceputul si Sfarsitul.“

Apocalipsa 22:13

                In zilele pe care le traim, desi nu ne gandim, sunt multe persoane din lumea crestina si din afara, care sunt preocupate de timpul sfarsitului. Atat tinerii cat si cei mai varstnici isi pun intrebarea:

Cand vine Sfarsitul? Cum vine Sfarsitul? Sunt eu pregatit indeajuns pentru Sfarsit?

Tema Sfarsitului este una foarte raspandita in crestinism. Desi noi avem privilegiul de a cunoaste adevarul despre Revenire, tot nu suntem constienti cat de aproape este Venirea Domnului.

Incepand inca din anul 33, oamenii au facut teorii legate de Sfarsit. In anul 1844 a fost anul Marii Dezamagiri pentru adventisti, iar ultima dezamagire pentru omenirea intreaga a fost in 21.12.2012, zii datorita careia multi nu mai stiu ce sa creada. Dar Bibia ne spune ca „Cat despre ziua aceea si despre ceasul acela,nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul,ci numai Tatal“ Marcu 13:31-32

                Chiar daca nu stim cand vine Sfarsitul, putem sa ne dam seama urmarind semnele venirii Acestuia. In lumea intreaga sunt semne care ne arata ca Sfarsitul e aproape. Printre ele sunt Actiunile Vaticanului, catastrofele naturale, razboaie, criza economica, care sunt semne majore vazute usor si clar; pe langa acestea mai sunt si cele minore cum ar fii destramari familiare, ura printre oameni, crime, boli si multe altele.

                Multi dintre noi nu ne dam seama de aceste lucruri, precum nu ne dam seama nici cu ce ne confruntam, mai exact cu ce se confrunta tinerii. Exista adulti care cred ca tinerii se gandesc numai la distractii, bani si alte activitati. Insa catii se gandesc sau se intreaba despre starea lor sufleteasca.

„Oare suntem noi pregatiti pentru Vesnicie?“ sau „ Merit eu Mantuirea?“ sunt doar cateva intrebari la care tinerii nu isi pot raspunde. Multi dintre noi ne ocupam timpul cu activitati nepotrivite, in loc sa ne dedicam mai mult timp studiului biblic, pentru a avea o relatie mai stransa cu Dumnezeu. Suntem prea ocupati de ispitele acestei lumi, de probleme personale sau de prieteni. Dar daca nu am da atata importanta acestor lucruri, am gasii raspuns tuturor intrebarilor, lasandu-L pe Dumnezeu sa ne invete si sa ne scape gandul de atatea „ dar-uri“!

                E timpul pentru o schimbare radicala in vietile noastre, e timpul increderii totale in Dumnezeu! Caci El ne spune: „ Nu te teme nicidecum de ce ai sa suferi. Iata ca Diavolul are sa arunce in temnita pe unii din voi, ca sa va incerce. Si veti avea un necaz de zece zile.Fii credincios pana la moarte si-ti voi da cununa vietii.“ Apocalipsa 2:10

(Jennifer Stochiţă)

Am ales sa va vorbesc despre voință.
Ce este voința și ce legătura are ea cu viața de credință?
Ce însemnătate  și ce rol are voința în viața unui credincios?
Voința este puterea noastra interioara, prin care ajungem sa realizam o dorință sau un ideal.
În ceea ce priveste credința, voința este alegerea de a urma cuvântul Domnului, de a indeplini voia Lui.
Dumnezeu a daruit omului voința și prin voință omul poate lucra înpreună cu Dumnezeu.
Uneori ne inșelam singuri crezind că nu mai avem nimic de făcut, pentru că Dumnezeu va interveni miraculos în viața noastră. Ceea ce trebuie să facem însă, este să avem credință si voință. Prin ele Dumnezeu va săvârșii  minunile în viața noastră.
Dacă așteptând răspunsul și minunea dumnezeiască omul își pierde cu timpul credinta, înseamnă că acesta nu a fost clădia pe o voința puternica și asemeni unei case construite pe nisip s-a prabusit la prima furtuna.
Informatia și exercițiul sunt singurele cai pentru a dobândi o credință puternica.
Cred ca voința puternică se poate obține punând-o la încercare in fața tentațiilor sau ispitei, de aceea trei exerciții de vointă sunt necesare credinciosilor în primul rînd: postul, rugaciunea și facerea de bine.
Voința incepe să își arate roadele în momentul în care Îl acceptam întru totul pe Dumnezeu în vietile noastre.
Ioan 6-38: ” Deci m-am pogorât din cer ca sa fac nu voia mea, ci voia Celui ce M-a trimis.”
Dumnezeu ne dă voința și înfaptuirea, dar are nevoie de omul pocait care sa se supuna voinței Sale.
Voința noastră înbinata cu voința lui Dumnezeu , dezvoltă un caracter sanatos și desăvârșit.

(Iulia Luca)