Când începe ziua?

1 Ioan 2,10: Cine iubește pe fratele său rămâne în lumină și în el nu este niciun prilej de poticnire.

 

Un rabin adună în jurul său ucenicii și îi întreabă cum se poate stabili punctul când se încheie noaptea și începe ziua. Elevii lui au început să întrebe: „Este atunci când poți deosebi, de la mare distanță, un câine de o oaie?” Nu, a fost răspunsul rabinului.  „Este atunci când poți deosebi de la mare depărtare un smochin de un curmal?” Din nou acelaș răspuns. „Bine, dar cînd e punctul când se termină noaptea și începe ziua?” doreau elevii să știe. Apoi, după o mică pauză învățătorul răspunde: „Este atunci când privești pe cel de lângă tine în față și recunoști în el pe fratele sau pe sora ta. Atunci începe ziua.”

 

În Sabatul trecut, membrii comitetului au ales să petreacă un Sabat împreună, cu gândul, că vor reuși să găsească mai ușor drumul unul către altul. În ce măsură și-a atins întâlnirea scopul, vom vedea în viitor. Povestirea rabinului trebuie să ne îndemne la cugetare. Pe cine văd atunci când privesc fața celui de lângă mine? Marile orașe ne-au desensibilizat în așa fel, încât putem vorbi despre oameni fără față. Trecem prin mulțimea de sute sau chiar mii de oameni și nu vedem fața niciunuia. „Ziua” și „noaptea” sunt doar metafore care ne vorbesc despre individul deschis pentru relație sau cel care, obsedat de propria persoană, nu mai vede fața nimănui. În parabola smariteanului milos, Isus aduce în atenție aceiași problemă. Un om, care valora mai puțin decât lucrurile pe care le avea, cade pradă hoților. Apoi trece un preot, urmat de un levit, pentru care slujba și lucrurile sfinte de care se ocupau, făceau mai mult decât omul căzut în șanț, acoperit cu sânge. Ei și-au continuat călătoria în întuneric, deși erau convinși că sunt purtătorii de lumină ai cerului. Urmează în urma lor un samaritean, care îl privește pe cel jefuit și rănit și-i descoperă fața. El n-a privit la hainele sale, care îi trădau statutul și nici la accentul care mărturisea despre obârșia lui. El vede în cel căzut un frate al său care are nevoie de ajutor. Deși era judecat de sfinți, că este un fiu al întunericului, datorită faptului că era samaritean, Isus îl plasează în tabloul parabolei în lumină.

 

Oricine iubește pe aproapele său rămâne în lumină. Chiar dacă azi, în cazul că este cinevat rănit la marginea drumului, este mai bine  să chem salvarea, găsim mulți oameni prăbușiți care au nevoie de o ureche să-i asculte sau de o mână care să îi mângâie. Am vizitat zilele acestea o soră în vârstă, internată la spital. Plină de bucurie, povestea despre colegele de salon, cu care nu putea comunica prea bine pentru că nu știe limba germană, că sunt niște îngeri. Era uimită câtă atenție și îngrijire primea din partea lor.

 

Pe cine vedem în oamenii care ne în conjoară? Cum sunt oamenii: buni sau răi? Domnul Isus ne spune, că dacă ochiul tău va fi plin de întuneric, nu vei vedea decât întunericul; dar dacă te lași inundat de dragostea lui Dumnezeu, vei vedea lumina. Abia atunci, începe ziua.