Psalm 1,3: El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui, și ale cărui frunze nu se vestejesc: tot ce începe, duce la bun sfârșit.
Cât de comun pare să fie destinul unori copii născuți în aceiași perioadă, la aceiași maternitate; dar totuși, cât de mult se despart drumurile lor în viață. Alergarea vieții, nu se rezumă numai la căutări și împliniri pe acest pământ,. În funcție de poziția pe care o luăm față de Isus Hristos, viață se poate rezuma la câțiva zeci de ani sau poate dura o veșnicie. Cine hotărește destinul fiecăruia dintre noi?
Un tată, ajutat de fiul său, sădește un pom în grădina casei. Ei au pregătit tot ce era necesar: pomișorul, hârlețul, apa încălzită de soare. Impreună sapă, pregătind locul unde avea să fie resădid pomișorul. După ce au săpat groapa și au udat-o cu apă, tatăl îl întreabă pe copil: „Ce se întâmplă dacă în locul acesta am îngropa o bucată de lemn?” „Putrezește”, răspunse fiul. „Dar ce se întâmplă dacă aici vom planta pomul?”, întreabă din nou tatăl. „Atunci, acesta va crește și va aduce roadă” răspunse copilul. „De ce unul putrezește iar altul crește, din moment ce e vorba de două bucăți de lemn?”, continuă tatăl. Copilul, puțin încurcat, se gândește o vreme, apoi răspunde: „Unul e viu și de aceea crește.”
Cu toții avem aceiași origine. Fiecare își datorează existența lui Dumnezeu. Păcatul a afectat viața tuturor. Deși suntem toți din același „lemn”, în final, unii vor avea viața veșnică, pe când alții vor cunoaște putrezirea veșnică. De ce și de cine depinde soarta noastră veșnică? Direcția pentru veșnicie este stabilită acum de atitudinea pe care o avem față de Isus. El este singurul care poate să dea viața celui făcut din țărâna pământului. De aceea suntem chemați la părtașie cu Dumnezeu. El așteaptă ca să fim născuți din nou, prin Duhul Său.
Fără Isus, alergarea pe acest pământ este o cursă rectilie între naștere și moarte. Prin Hristos, putem fi altoiți în trupul Său spiritual, biserica Sa, pentru ca să aducem multă roadă, ca o dovadă că am cunoscut izvorul vieții. Ce am ales? 70-80 de ani de trăire independentă, urmată de veșnica putrezire sau comuniune și părtășie în biserica Sa, care să fie continuată o veșnicie în Împărăția Sa? Intrarea, prin botez, în biserică nu rezolvă definitiv lucrurile. O slujire formală nu oferă garanția mântuirii. În final, ploaia târzie va dovedi cine are viața, prin Isus și cine a făcut din religie o haină cu care să acopere indiferența sau nelegiuirile sale. Ploaia târzie aduce viață și rod, pentru cine este înrădăcinat cu adevărat în Hristos și va grăbi putrezirea celor care au pierdut legătura mântuitoare cu Dumnezeul vieții. Să ne asigurăm azi prin reconsacrarea noastră lui Hristos, ca slujirea noastră să nu fie zadarnică. Să-L alegem pe El și prin slujire să dovedim că aducem multă roadă. El ne-a promis, că dacă Îl primim ca Mântuitor al nostru, El își va desăvărși lucrarea. Tot ce începe duce la bun sfârșit.
