Posted on

Eu cui aparțin?

1 Cor.1,10: Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi același fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârșit într-un gând și o simţire.

 

Ne dorim mereu să trăim credința ca în timpurile apostolilor. Comunitatea Corint era una din primele biserici, înființată în urma slujirii apostolului Pavel. Pentru cei care studiază atent istoria ei, un lucru e cert: nu doresc să urmeze exemplul credincioșilor din Corint. Ei primiseră pe Isus ca Domn și Mântuitor, dar foarte curând, neglijând relația cu Mântuitorul, au redevenit firești. Experiența sfințirii nu mai este continuată și starea de om duhovnicesc, este curând pierdută. De acum, nu mai e o surpriză, că între ei izbucnesc certuri și apare dezbinarea. Biserica era divizată în mai multe partide. Unii îl considerau pe Apollo, vestitul învățat din Alexandria, mai presus decât Pavel. Alții considerau că cel întâi între apostoli trebuie să fie Pavel, pentru că el a înființat comunitatea. Alții socoteau că lui Petru i se cuvine cea mai mare cinste, fiind primul dintre apostoli.

 

Fiecare grupare părea să dețină o sumedenie de argumente care să susțină crezul lor. Apostolul Pavel, în epistola pe care le-o adresează, dezaprobă categoric acest fel de gândire. Nimănui nu-i este îngăduit ca să așeze în centrul bisericii pe un altul, afară de Christos. O comunitate nu aparține niciodată vreunui pastor, sau vreunui misionar sau evanghelist. Ea aparține Capului și Întemeietorului ei: Isus Christos.

 

A fost  dureros pentru Pavel să constate că ei nu erau una în gând și în faptă. În epistola pe care a adresat-o comunității din Efes, apostolul folosește trei imagini pentru a ilustra comunitatea credincioșilor.  Biserica este Trupul lui Hristos pe pământ. Mădularele au viață doar în trup. Orice organ amputat este lipsit de viață. Apoi, prezintă biserica ca fiind Casa lui Dumnezeu. Ea nu este o grămadă de pietre risipite în vânt, ci o clădire bine închegată, menită să crească ca să devină un Templu Sfânt. Și în final, prezintă  pe credincioșii de pe pământ ca aparținând familiei cerești, fiind cetățeni ai Împărăției împreună cu sfinții. Unul singur e Tatăl tuturor, iar noi suntem frați.

 

Cât de mult prețuim comunitatea noastră? Chiar dacă nu vorbim de un Pavel, Apollo sau Petru, apatia laodicenă care ne caracterizează, ne-a divizat. Ce trebuie să facem? La fel ca și apostolul Pavel, suntem chemați să ne plecăm genunchiul în fața Celui mai Înălțat dintre oameni. Cu cât ne apropiem mai mult de El, ne apropiem mai mult și unul de altul. Suntem chemați să fim o biserică unită, care să își găsească puterea în rugăciune și orientarea în Cuvânt. Dumnezeu are nevoie de o redeșteptare. El dorește să încheie lucrarea prin care o mulțime fără număr să fie câștigată pentru cer. Așteaptă din partea noastră să fim unelte care se pun la dispoziția Duhului Sfânt pentru a invita lumea la festinul mântuirii. Așa cum Pavel invită pe credincioșii din Corint ca să devină duhovnicești, la fel și noi suntem chemați să ne predăm Duhului Sfânt pentru ca să purtăm cu cinste Numele lui Hristos.