„Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte, nu va dormita. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel.“ Psalmul 121, 3.4

Nu vreau ca titlul acestui scurt editorial să ne amintească de reclama mincinoasă al celor de la FNI care a ademenit mulți creduli din România. Vă amintiți reclama în care apare o familie liniștită care se odihnește fără griji, având asigurarea Fondului Național de Investiții că banii sunt în mâini sigure. Au rămas cu somnul (dacă au mai putut să doarmă) pentru că banii nu i-au mai văzut. Frauda lor a fost posibilă tocmai pentru că mulţi s-au încrezut în ei şi „au dormit liniştit“. Amară a fost însă trezirea lor la realitate.

Atunci când Dumnezeu veghează, lucrurile stau cu totul altfel. E plăcut să vezi un copil mic dormind în braţele mamei. El transmite pace şi încredere. Micuţul nu cunoaşte stresul şi iureşul ameţitor al vieţii. Pentru el important este să se ştie în preajma mamei şi lucrul acesta îi este de ajuns. Am întâlnit oameni care povestesc despre felul cum au perceput ei al doilea razboi mondial. Erau încă mici. Oraşele erau bombardate. În ultimii ani de război, adesea familia trebuia să se retragă în refugiu de două sau trei ori pe noapte. Toţi erau speriaţi. Fiecare noapte îşi avea primejdia ei. Singurii care contrastau din toate punctele de vedere cu adulţii erau tocmai pruncii, care, în ciuda infernului provocat de bombe, dormeau liniştiţi în braţele mamelor. Ei nu erau conştienţi nici de pericole şi nici de strădania mamei de a-i proteja. Atâta timp cât simţeau prezenţa mamei, ei erau liniştiţi. Abia când au ajuns la maturitate şi-au dat seama în ce condiţii şi cu ce eforturi asigura mama toate cele necesare.

La fel ar trebui să fie şi relaţia noastră cu Dumnezeu. El are grijă de toate nevoile noastre, mai mult decât o mamă. Mărturie stă anul încheiat nu de mult și iarna care a plecat din nou de la de noi, fără să ne înfrângă. Ghiocelul firav ce a penetrat încă odată pământul înghețat e din nou martorul fără cuvinte care ne prezintă puterea și gingășia Creatorului.

Pe marea periculoasă a vieţii ne confruntăm cu foarte multe pericole. Dacă le-am conştientiza, am fi plini de teamă şi cutremur. Ispita cea mai mare este ca mereu să acționăm când suntem în pericol sau ne lipsește ceva. În vreme de criză oamenii fac tot ce e posibil, iar la urmă, când se văd învinși, strigă către Dumnezeu. Ce bine ar fi dacă ar avea puterea să se încreadă în Cel de sus în orice situație. În fața ispitei uităm să ne rugăm „și nu ne duce pe noi în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău”. Dumnezeu doreşte însă să ne încredem pe deplin în El, la fel cum pruncii în braţele mamei, indiferent de condiţii, dorm liniştiţi. Ai încredere și așteaptă cu răbdare.
Cât timp veghează El, poţi dormi liniştit.

Pastor Otto Stănoiu

„Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17,3)

Fiecare om se confruntă pe drumul vieții cu întrebarea aceasta: „Să fie oare alergarea aceasta care durează câteva zeci de ani totul?” Chiar dacă așteptăm viața veșnică, ce facem cu anii pe care îi petrecem în așteptarea revenirii lui Isus? Chiar dacă anii sunt puțini, dorim ca ei să fie fericiți și binecuvântați. De aceea se merită să ne preocupe întrebarea: „ce este viața?”

O povestire suedeză caută să dea răspuns la această întrebare:
Într-o frumoasă zi de vară, într-o pădure, ciocănitoarea puse întrebarea: Ce este viaţa? Toate animalele erau frământate de acest subiect. Trandafirul tocmai scoase la iveală un mugur şi spuse: „Viaţa este o continuă dezvoltare.” Fluturele care zbura din floare în floare, vine să adauge: „Viaţa e mult soare şi belşug de bucurie.” Undeva, jos, în iarbă, o furnică se trudea din greu cu un pai de zece ori mai lung decât ea, şi oftând spuse: „Viaţa nu e decât muncă şi trudă multă.” Albina, încărcată cu polen, se opri o clipă să spună: „Viaţa e un amestec de trudă şi satisfacţie.” Hârciogul scoase capul din pământ doar să mai completeze: „Viaţa e o luptă în întuneric.” Mai-mai să se iște ceartă, dacă nu ar fi venit o ploaie, care a lăsat să se înţeleagă că viaţa e doar lacrimi. Multe lacrimi. Deasupra tuturor, maiestuos, rotindu-se în cercuri, vulturul fără cuvinte ne face să credem că viaţa e o continuă strădanie de a ajunge tot mai sus. Un fir de iarbă, legănat de vânt încoace şi încolo vine să contrazică totul spunând: „Viaţa nu e decât o veşnică supunere a celori slabi în faţa celor care au puterea.”

Încet, încet se lăsă noaptea peste dumbravă. Bufniţa care se trezi şi ea la viaţă, cu glas grav și hotărât vine să adauge: „Viaţa e să foloseşti ocazia când alţii dormi.” Când totul se scufundase în întuneric şi liniştea se așternuse deplin peste natură, un om obosit de atâta dansat şi băut, declară: „Viaţa e o continuă căutare a norocului şi un şir de nesfârşite eşecuri.” În cele din urmă se arătară şi zorii, cu splendoarea unei noi zile: „Aşa cum zorii sunt ivirea unei noi zile, la fel este şi viaţa – răsărit de veşnicie.”

Ce este viaţa? E greu să găseşti răspuns la această întrebare. Poate că fiecare a avut dreptate în felul lui. Aceşti 70-80 de ani dăruiţi de Dumnezeu ar trebui să fie şcoala în care să ne pregătim pentru veşnicia Împărăţiei lui Dumnezeu. Viața aceasta este un har de la Dumnezeu. Ce facem cu acest dar? Îl irosim doar alergând după lucrurile trecătoare ale acestei lumi? Pentru a avea o perspectivă care trece dincolo, chiar și de pragul mormântului, alegerea cea mai înțeleaptă este să-L cunoaștem pe Isus Hristos, Mântuitorul și Răscumpărătorul nostru. În El vom descoperi viața veșnică.

Pastor Otto Stănoiu