„[...]ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.” (Filipeni 2:7)

Cât de mare e Dumnezeu? Multe pasaje biblice vorbesc despre măreţia Creatorului. Natura, la rândul ei, prin diferite fenomene care ne înfioară, ne spune ce mare e Dumnezeu. Dar ce folos, când mintea noastră este atât de mică, încât nu poate să cuprindă infinitul Cerului? La ce ne-ar folosi o „Evanghelie” a măreţiei lui Dumnezeu, când noi nu putem pricepe dimensiunile de necurpins ale Cârmuitorului din ceruri? Dimpotrivă, totul ne sperie, iar închinarea noastră este un rezultat al fricii faţă de Acest Necunoscut, care ne înspământă.

Dumnezeu, care ne iubeşte, ştie de ce avem nevoie. Dezbrăcarea de Sine Însuşi şi îmbrăcarea cu chipul umil de rob, asemenea omului, a umplut de admiraţie şi uimire lumile necăzute în păcat. Când Iisus s-a născut în ieslea Betleemului, îngerii urmăreau cu nespus de mare interes această minune a întrupării Celui Nemărginit.

Un copil, în ajunul crăciunului, purtat de mână de bunica sa, a mers la biserică pentru a participa la slujbă. După terminarea serviciului divin, în care s-a vorbit despre marele Dumnezeu făcut om pentru răscumpărarea noastră, copilul se desprinde de bunica sa şi merge în faţă, acolo unde era reprezentat, în miniatură, staulul din Betleem. El vede păstorii, pe Maria şi pe Iosif, boii şi măgarii, magii din răsărit. Deodată descoperă pe pruncul Iisus în braţele Mariei şi strigă către bunica lui, care se apropia de el: „ce mic e Dumnezeu!”

Aşteptăm din partea lui Dumnezeu mereu lucruri mari. El S-a făcut mic, asemenea nouă, pentru ca să se poată apropia mai mult de noi. Măreţia Sa nu e tangibilă pentru noi. Cine vrea să se apropie de Dumnezeu, trebuie să se facă mic, asemeni unui copil și cu această credinţă de copil trebuie să primească revelaţia Celui Infinit, care să crescă în el ca Pruncul Iisus. Atunci când apare, credinţa e mică, asemeni unui bob de muştar. Ea pare să fie ceva mic şi neînsemnat, dar poate să crească până când va fi în stare să mute chiar şi munţii.

De ce e Dumnezeu atât de mare? Pentru lumile necăzute în păcat era ceva obișnuit să-L vadă aducând la existența noi lumi de o uimitoare frumusețe și măreție. Dar El rămâne mare în ochii îngerilor pentru că a ştiut să Se facă atât de mic, încât să devină om și să-Și descopere dragostea Sa nespus de mare omului păcătos. El este alături de noi pe patul de suferinţă, El e cu noi în orice încercare. În toate a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Este uimitoare măreția micimii lui Dumnezeu!

Care este reacția mea și a ta față de acest unic și uimitor act de sacrificiu? În fața acestei jertfe, mai este justificat vreun gând de înălțare? Haideți să învățăm să ne facem mici. Trăind această experiență vom cunoaște mai bine pe Dumnezeu și vom striga plin de bucurie: „ce mare e micul Dumnezeu!”

Pastor Otto Stănoiu