„Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.” Isaia 53,10

Puțini dintre noi reușesc, atunci când suferința își face drum în viața lor sau a unui membru al familiei, să mulțumească lui Dumnezeu. Asociem suferința cu blestemul păcatului. E adevărat că Dumnezeu nu a intenționat prin actul creațiunii să facă cunoscut vreunei ființe suferința; dar atunci când ea și-a făcut intrarea în lume, Dumnzeu nu o trimite ca o pedeapsă pentru păcat, ci o îngăduie ca o consecință a răului. Alături de El chiar și suferința poate deveni o mare binecuvântare. Cum ar fi dacă boala nu ar fi însoțită de suferință? Câte boli ar mai fi tratate dacă nu ar fi dureroase? El nu a scutit pe Fiul Său venit între oameni de calvarul suferinței. Ce am avut noi de câștigat în urma suferinței Mântuitorului Iisus?

G. Dell Britt, misionară în China, redă următoarea povestire:

„Se spune că era odată în mijlocul împărăţiei o grădină deosebit de frumoasă. Stăpânul grădinii obişnuia ca în miezul zilei să se plimbe prin grădină şi să găsească odihnă la umbra unui bambus care creștea tot mai frumos de la an la an. Era cel mai îndrăgit din toate plantele grădinii şi bambusul ştia lucrul acesta. Într-una din zile, în timp ce stăpânul se apropia, acesta îşi pleacă coroana, în semn de respect. Domnul său îi spune: „Am nevoie de tine.” Părea să fi sosit ziua cea mare. Bambusul plin de bucurie îi răspunde: „Stăpâne, sunt pregătit să te slujesc cum voieşti tu.” „Iubite Bambus”, îi răspunde stăpânul, „ca să mă pot folosi de tine, trebuie să-ţi tai coroana şi ramurile.” „Vai stăpâne, tu să mă tai? Dar lasă-mă în toată frumuseţea mea, ca să te poţi bucura în continuare de mine. Te rog, nu-mi îndepărta frumuseţea.” Dar în final încuviinţă, de dragul stăpânului. Apoi acesta continuă: „Iubitul meu, ca să te pot întrebuinţa, e nevoie să fii doborât la pământ şi nu doar atât; dar trebuie să te despic în două şi să-ţi scot inima – măduva care ţi-a dăruit puterea de viaţă.” Bambusul smerit a răspuns: „ Stăpâne, sunt îm mâinile tale. Fă cum doreşti.” Aşadar, stăpânul a poruncit ca bambusul să fie tăiat, ramurile să-i fie curăţate, iar el să fie despicat în două pentru ca să fie transformat într-un jgeab. Dacă până atunci bambusul trăia doar pentru sine şi bucuria stăpânului său, odată ce a îngăduit să fie sacrificat, devine canalul prin care apa binecuvântată a Marelui Stăpân ajunge pe pământul însetat, unde orezul semănat creşte, îmbogățind recolta oamenilor.”

La fel, Iisus, bucuria Tatălui, este sacrificat să devină punte între cer şi pământ pentru ca noi să găsim calea spre cer prin suferinţa Sa. Sfânta Cină din acest sabat ne oferă prilejul de a medita la ce a făcut Dumnezeu pentru noi prin Omul suferinței.

Pastor Otto Stănoiu